AVIZ

referitor la proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății

 

 

          Analizând proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.115 din 21.04.2021 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr.D308/21.04.2021,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

                    În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

                    Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri:

1. Proiectul de hotărâre are ca obiect de reglementare completarea Hotărârii Guvernului nr.155/2017 privind aprobarea programelor naționale de sănătate pentru anii 2017 și 2018, cu modificările și completările ulterioare, precum și modificarea și completarea anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019, cu modificările și completările ulterioare.

Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se poate pronunța asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

2. La partea dispozitivă a art.I, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, expresia „articolul 48” trebuie redată în mod abreviat, sub forma „art.48”.

Referitor la textul propus pentru art.48, menționăm că, potrivit art.38 alin.(3) din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prezentarea unor explicații prin folosirea parantezelor nu este permisă. Astfel, este necesară revederea și înlocuirea parantezelor folosite în expresiile „(sarcom Ewing și neuroblastom)” și „(HbA1c)”.

3. La partea introductivă a art.II, în acord cu uzanțele normative, propunem înlocuirea sintagmei „Capitolul XVII din anexa nr.2” cu sintagma „Anexa nr.2”.

La pct.2, referitor la textul preconizat pentru art.256 lit.a), pentru corectitudine, se impune ca trimiterea din text să aibă următoarea formulare: „prevăzute în anexa nr.2 la Ordinul ministrului sănătății nr.434/2021 privind aprobarea Planului de măsuri pentru organizarea spitalelor și a unităților de dializă în contextul pandemiei de COVID-19 și a listei spitalelor și unităților de dializă care asigură asistența medicală pentru pacienți, cazuri confirmate și suspecte de COVID-19, conform clasificării spitalelor în 3 niveluri de competență, cu modificările ulterioare”.

Reiterăm observația pentru toate situațiile similare din proiect, cu precizarea că nu se va mai reda titlul acestui ordin, pentru a nu se încărca excesiv textul reglementării.

La pct.3, referitor la textul preconizat pentru alin.(5) al art.257, pentru un spor de rigoare în exprimare, expresia „trimestrului II 2021” trebuie înlocuită cu expresia „trimestrului II al anului 2021”.

Reiterăm observația pentru toate situațiile similare din proiect.

La partea dispozitivă a pct.4, pentru considerente de ordin normativ, expresia „art.2571 și art.2572” se va reda sub forma „art.2571 și 2572”.

Observația este valabilă și pentru pct.6.

La pct.6, în ceea ce privește textul propus pentru art.261 alin.(2), pentru utilizarea unui limbaj specific normativ, termenul „reglementările” se va înlocui cu termenul „prevederile”.

 

4. La art.III, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă,   actul normativ menționat în text se va reda sub forma „Ordonanța de urgență a Guvernului nr.20/2021 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în contextul evoluției situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru abrogarea unor prevederi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr.1/2011, precum și a altor acte normative, pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru modificarea Legii farmaciei nr.266/2008”.

 

 

 

 

 

PREȘEDINTE

 

Florin IORDACHE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

București

Nr.241/21.04.2021